Nu cu mult timp in urma am avut oaspeti de seama, staff de prestiugiu al revistei Academia Catavencu :-). Ne-am inarmat cu voie buna si am incins gratarele la Learning by Burning pentru o mini-demonstratie in forta in ale „gratarologiei”. Vedeti mai jos cum si ce-a iesit pana la sfarsit:
Pregatirea protagonistilor:
La lucru cu rulouri de piept de pui cu rosii uscate, mozarella si busuioc:
si muschiulet de porc invelit in sunca de serrano si parmezan:
uns cu sos de barbecue Jim Beam:
rezultatul…
si puiul:
iar pofticiosii au trecut la desert…
mai exact la ananasul la gratar cu chili, inghetata de nuci si menta:
Impresiile imediate au fost publicate in editia din 5 Mai a revistei Academia Catavencu iar noi va putem oferi textul original mai jos! Distrati-va copios:
<<Cel mai tare din parcare este doctoru-n grătare
Grătarul e, vorba reclamei, ca mâncatul: nu aşa de simplu cum crede lumea. Bine, dacă-l întrebaţi, orice român se va lăuda că se pricepe perfect la grătare, cum se pricepe şi la fotbal, politică şi silicoanele Drăguşancei. Nu mă pronunţ în celelalte domenii, dar în privinţa grătarului pot băga mâna-n foc că, de fapt, habar n-are. În viziunea miticilor amatori de mici, a face grătar înseamnă să încingi, mai întâi, un foc din vreascuri, coceni şi ziare vechi. Apoi să sufli în el până-ţi ies ochii din cap ca la melc. Apoi să faci vânt cu casoleta goală de mici până faci scurtă la mână. Apoi să pui alandala fleici, cefe, mici şi cârnaţi la fript, stropindu-le cu apă atunci când grăsimea scursă din ele aprinde jărăgaiul de dedesubt. La final, eşti aşa de epuizat, afumat şi pârlit, încât îţi vine să-ţi bagi picioarele în ei de mici şi să te-ntrebi de ce naiba nu te-ai dus tu mai bine la Cocoşatu’?!
Ei bine, aflaţi că există şi un alt mod de a face grătar. Fără fum, înjurături, ochi înlăcrimaţi. Curat, elegant, rafinat. Ştiinţific, chiar. Căci „gratarologia” n-are nimic în comun cu grătăreala bizonilor urbani ieşiţi la iarbă verde, ci e o veritabilă ştiinţă. Vreţi să-i deprindeţi tainele? Urmaţi cursurile singurei facultăţi din România de pe urma căreia sigur nu muriţi de foame! Nu-i o facultate „acreditată” la Ministerul Educaţiei, dar la ce vă mai trebuie patalama, când ieşiţi din ea aşi ai gătitului? Profesorii sunt pe măsură: cei de la Grill Society, care organizează periodic, în showroom-ul CampingGrill.ro cursuri de gătit la grătar şi seminare de barbecue, sub egida Learning by Burning. Am trecut şi eu pe la un curs – student audient, ca Eminescu şi vă spun cu mâna pe inimă: m-am lins pe degete! Am învăţat într-o zi despre grătare cât au învăţat tipii ăia răi de la MasterChef într-un an, afumându-se la bucătărie. Cei de la CampingGrill mi-au vorbit despre noţiuni de care n-auzisem în viaţa mea: searing, smoking, low&slow cooking, baking, roasting. Oamenii ăştia au făcut din grătar o treabă nemţească: totul măsurat, cântărit, urmărit pe ceas, pe gradaţiile termometrului. N-ai cum să dai greş, pentru că tehnologia nu greşeşte!
Şi nu vă imaginaţi c-o să mergeţi la ei ca să aflaţi în ce direcţie se răsuceşte micul pe grătar. De fapt, nici nu prea o să aflaţi mare lucru despre mici şi tocmai aici e şpilul: gazdele vă vor învăţa că grătarul nu înseamnă neapărat fum (pentru că grătarele lor „profi” nu scot fum) şi nici cârnaţi, mici cotlete, ci mai curând numeroase preparate gustoase şi, în egală măsură, sănătoase, de pe toate meridianele globului. Toate aromele Orientului, ale Americii, ale Oceanului se vor năpusti spre nările voastre. Iar la sfârşitul seminarului nici n-o să vă vină să credeţi ce preparate grozave aţi fost în stare să gătiţi – bineînţeles, cu ajutorul grătarelor profesioniste oferite de CampingGrill. De altfel, dacă stau să mă gândesc bine, cred că asta ar fi singura facultate unde de drag aş pica „examenele”, doar ca să apuc să mai gust măcar încă o dată din „subiecte”…>>
Academia Catavencu, nr. 17, Editia 5-11 Mai 2014
